Psihiatria pediatrică este ramura medicinei care se ocupă cu studiul și tratamentul afecțiunilor mintale, emoționale și tulburările de comportament ale copiilor. Diagnosticul este stabilit întotdeauna de medic. Medicul identifică o anumită boală prin mijloace clinice (observație, anamneză, interviu clinic, examen somatic sau psihic etc.) și paraclinice (analize de laborator, radiografie, ecografie etc.) pentru a o introduce într-un cadru nosologic și a formula un tratament.
În cadrul clinicii MedMind puteți beneficia de următoarele servicii:
Evaluare psihiatrică în vederea stabilirii diagnosticului;
Prescrierea și monitorizarea tratamentului psihofarmacologic;
Psihoeducație și informare a familiei cu privire la tulburarea diagnosticată în vederea îmbunătățirii abilităților membrilor acesteia de relaționare intra-familială;
Activități terapeutice pentru îmbunătățirea abilităților zilnice de comunicare și a celor de relaționare socială;
Monitorizarea evoluției copilului/adolescentului pe parcursul terapiei.
Aceasta presupune o explorare în detaliu a problemelor emoționale sau comportamentale ale copilului, a sănătății fizice a acestuia, a dezvoltării sale, a relațiilor de familie și a istoricului tulburărilor psihice ale părinților, dacă ele există. Evaluarea psihiatrică va include examinarea stării psihice a copilului sau a adolescentului care constă în observarea atentă a comportamentului și un prim raport al experienței subiective a acestuia. Această primă evaluare va include și observarea interacțiunilor din familie, în special a interacțiunilor dintre copii și părinții săi. Servicii psihiatrie pediatrică:
Consultație inițială
Consiliere psihiatrică individuală și familială/psihoterapie