Cu o licență în Kinetoterapie și motricitate specială obținută la UNEFS și un master în Recuperare și reeducare motrică și somato-funcțională, Narcisa pune în permanență accent pe actualizarea cunoștințelor profesionale participând la numeroase cursuri de formare și conferințe.
Cu o experiență de aproape 10 ani în kinetoterapie, ultimii 6 i-a petrecut lucrând alături de copii cu diverse tulburări neuropsihice fiind obișnuită să fie parte în echipe multidisciplinare, având rolul de a stabili planul de tratament specific, utiliza diverse tehnici și procedee conform conduitei terapeutice și obiectivelor fixate. Pentru un bun rezultat al terapiei, Narcisa nu se rezumă doar la exercițiile din cadrul clinicii, ci stabilește și programul de kinetoterapie care este urmat acasă de pacient și instruiește aparținătorii sau persoanele implicate în îngrijirea pacientului în aplicarea acelui program. Evaluează și reevaluează în timp progresele făcute de pacienți, ținând cont de starea pacientului și urmărind eficiența tratamentului, fiind un real suport pentru medicul de recuperare medicală ce coordonează programul de recuperare al pacienților.
Medic specialist Psihiatrie Pediatrică
Experiența medicală în evaluarea clinică, diagnosticul și tratamentul afecțiunilor psihice la copii și adolescenți au fost dobândite timp de 5 ani în cadrul Clinicii de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului a Spitalului “Prof. Dr. Al. Obregia” sub îndrumarea celor mai buni specialiști în domeniu, după absolvirea Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București.
Psihoterapeut în formare în Terapie Cognitiv-Comportamentală la Asociația Română de Terapie Comportamentală și Cognitivă (ARTCC) din anul 2023, precum și în Psihoterapie Interpersonală la Asociația Română de Psihoterapie Cognitiv Comportamentală și Interpersonală (ARPCCI) din anul 2024.
Parcursul său profesional este completat de abordarea psihoterapeutică, urmând în paralel cursuri și formări de psihoterapie acreditate de către Colegiul Psihologilor din Romania (COPSI) în Abordarea Psihoterapeutică prin metode dovedite științific a Tulburărilor de Alimentație în echipă multidisciplinară (2023-2024) în cadrul Asociației Române de Psihoterapie Cognitiv Comportamentală și Interpersonală (ARPCCI) și Formare de bază în adicții în anul 2024 la Asociația Preventis, precum și de participarea constantă la cursuri, conferințe, congrese, meetinguri, workshopuri și simpozioane de specialitate atât naționale, cât și internaționale în domeniu.
Toate aceste pregătiri reflectă angajamentul său pentru o abordare complexă și integrată a sănătății mintale, oferind sprijin de calitate copiilor, adolescenților și familiilor acestora.
Afilieri: Membru al Asociației Române de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului și Profesii Asociate (ARPCAPA), Membru al Colegiului Medicilor din România.
Suntem onorați să o avem în echipa noastră și încrezători că experiența sa va contribui semnificativ la îmbunătățirea serviciilor oferite.

